Ariciul este un animal cu un corp rotund si picioare scurte. Spatele acestuia este acoperit cu multe ace, dar burta este pufoasa si moale. Culoarea blanitei care o acopera este alb. Ariciul are pe corp culori inchise, gri,negru sau maroniu, iar tepii au culoarea maro inchis cu alb.
Aricii se gasesc in Africa, Europa si Asia in regiuni calduroase dar au si capacitatea de hibernare, ascunzandu-se in frunze daca temperatura scade prea mult. In general nu depaseste o arie mica de exploatare din apropierea culcusului.
Are marimea aproximativ cat a unui iepure si cantareste intre 0,9 - 1,4 kg.
Ariciul traieste singur si naste intre 1 si 7 pui.
Ariciul isi cauta hrana numai noaptea. Fiind foarte rezistent la toxine, poate consuma o serie de insecte toxice care pentru om ar fi daunatoare: viespi, carabusi, albine si serpi veninosi, oua de pasari, broaste si viermi. Astfel are un rol important in mentinerea controlului asupra inmultirii acestora.
Pentru a se apara de pradatori ariciul se foloseste de un muschi lung de-a lungul stomacului care ii da aspectul unui ghem tepos, acoperit in totalitate de tepi, putand sa se faca sul, descurajand astfel orice tentativa de atac asupra lui.
Interesant in ceea ce priveste ariciul este faptul ca are un simt auditiv foarte dezvoltat si este capabil sa recunoasca culorile.
Animalul cu care se aseamana foarte mult este porcul tepos. Diferenta dintre acestia este facuta de modul de alimentatie. Astfel, ariciul se hraneste cu insecte si animale mici, iar porcul tepos este vegetarian.
Puii ariciului se nasc cu tepii chiar sub piele, acestia incepand sa apara in 24 de ore de la nastere.
Tepii ariciului nu sunt taiosi sau otravitori. O saliva spumoasa este eliberata pe ei, aceasta servind doar la iritarea pradatorilor
vineri, aprilie 10, 2009
luni, aprilie 06, 2009
Cate ceva despre aricei
Aricii
Un mic ghem, viu, acoperit cu o multime de tepi. Botic ascutit, ochi scanteietori. Acesta este ariciul, unul dintre cele mai indragite animale - personaj in basmele multor popoare, erou de desene animate.
Denumit stiintific Erinaceus europaeus, ariciul comun este originar din Europa, dar a fost introdus si in Noua Zeelanda. De asemenea, rude ale ariciului comun traiesc si in alte zone, pe diverse habitate (de la dunele de nisip, pana chiar si in gradinile de la marginea oraselor), hibernand intre patru si sase luni pe an. Ariciul este un animal insectivor care, pe langa insecte, mai mananca rame, paianjeni si melci limacsi. Iar daca majoritatea insectivorelor fug la primul semn de pericol, ariciul reactioneaza intr-un mod cu totul aparte. Avand spatele acoperit cu aproape 6.000 de tepi ascutiti, ariciul se ghemuieste ca o minge atunci cand este amenintat si isi zbarleste tepii, protejandu-se astfel impotriva majoritatii pradatorilor.
In salbaticie, aricii traiesc in zone intinse din Europa, Asia, Africa si Noua Zeelanda, dar nu si pe cele doua continente americane. Chiar daca nu exista arici nativi in America, iubitorii acestor insectivore si-i pot procura din magazinele de specialitate, dar numai in anumite state! In alte state ale S.U.A., dar si in cateva provincii canadiene, este ilegal sa detii un arici ca animal de companie. Iar daca vrei neaparat sa il cresti intr-un spatiu natural, ai nevoie de o licenta! Astfel de restrictii nu exista, insa, in Europa, ariciul de pe continentul nostru fiind considerat ca apartinand rasei comune.
Cele mai adaptabile la viata de animal de companie sunt exemplarele de arici alb pantecos, algerian, indian (ultimele doua avand urechi lungi) si cele din rasa numita arici “cu patru degete”.
Tepii care il fac atat de usor de recunoscut pe arici nu sunt veninosi (ca la alte specii) si nici atat de neplacuti ca ai porcului spinos, de exemplu, dar ii asigura micutului insectivor o protectie foarte eficienta impotriva pradatorilor, singurele atacuri cu sanse de reusita avand loc noaptea sau prin surprindere. De aceea, printre putinii dusmani naturali ai ariciului se numara bufnitele si dihorii. Pentru aricii care traiesc in padurile sau culturile traversate de sosele, alti dusmani (fara voie) sunt soferii neatenti, multe exemplare tepoase sfarsind sub rotile masinilor care trec in viteza.
Aricii evita sa iasa la plimbare ziua, preferand sa se ascunda prin locuri retrase si amanand masa dupa lasarea intunericului. Noaptea, aricii pornesc sa isi caute hrana preferata: diverse specii de insecte, rame, anumiti melci si o multime de viermisori. Pentru ca acest “meniu” este alcatuit, in majoritate, din daunatori ai culturilor, fermierii si gradinarii ii apreciaza pe arici si incearca sa ii determine sa le “viziteze” proprietatea, momindu-i cu mancare. Numai ca, din pacate, nu toti oamenii stiu ca aricii au o intoleranta la lactoza, consumul de lapte (sau de derivati ai acestuia) facandu-le mult rau vanatorilor teposi de insecte. In schimb, mancarea pentru caini sau pisici este mult mai pe placul aricilor, chiar daca - pentru nevoile acestora - este prea bogata in grasimi si prea saraca in proteina.
Asa ca, daca vreti sa atrageti un arici la voi in gradina, incercati cu produse fara lapte, in cantitati mici, astfel incat sa-si poata potoli foamea cu insectele care va deranjeaza (un arici mananca, in fiecare noapte, peste 200 de grame de daunatori). Atentie, insa! Chiar daca aricii sunt imuni la multe dintre otravuri si la majoritatea insecticidelor, viata lor poate fi pusa in pericol cand se hranesc in culturile tratate, inghitirea unor vietati pline de insecticid putandu-le cauza moartea.
Viata ariciului este, de altfel, destul de scurta. In libertate, exemplarele din speciile mici traiesc intre doi si patru ani, putand ajunge la 6-7 ani doar in captivitate. Aricii din rasele mai mari traiesc intre patru si sapte ani in salbaticie, speranta lor de viata crescand destul de mult daca sunt ingrijiti in captivitate. Un record de longevitate a fost consemnat la o ferma franceza, unde un arici a trait 17 ani! Iar daca ar exista spitale pentru arici, numarul pacientilor acestora ar fi foarte mare, din cauza maladiilor de care pot suferi: cancer (in special tumori ale pielii), boli ale inimii si ficatului si asa numitul “sindrom al ariciului sovaielnic” (o boala care afecteaza controlul muschilor si care duce la un mers nesigur, impleticit).
Cand vin pe lume, micii pui de arici sunt - de obicei - trei sau patru frati, nascuti dupa o perioada de gestatie care, de la o rasa la alta, poate fi intre 40 si 58 de zile. Puii se nasc cu tepi, mai scurti si mai putin ascutiti, pe care urmeaza sa ii schimbe cu cei de maturi, dupa primul an de viata. Un exemplar matur cantareste in jur de un kilogram si are o lungine de 20 - 30 de centimetri.
Foarte apreciat ca dusman al insectelor, ariciul a fost introdus tocmai datorita acestei calitati in Noua Zeelanda si in Scotia. Nu dupa mult timp, insa, s-a transformat el insusi intr-un mic daunator. Cum? Avand atat de putini dusmani naturali, aricii s-au inmultit foarte repede si au ajuns sa consume mult mai multe insecte decat se estimase initial, atunci cand au fost adusi tocmai in acest scop. In consecinta, hrana devenind insuficienta, aricii au inceput sa-si diversifice meniul, consumand si alte “delicatese”, printre care ouale pasarilor de balta. Dar acest accident de adaptare a fost doar un rezultat nefericit al studierii insuficiente a tuturor implicatiilor naturalizarii. Aprecierea si simpatia de care s-au bucurat dintotdeauna aricii sunt foarte vechi: romanii chiar sarbatoreau, pe 2 februarie, Ziua Ariciului. Era data la care se credea ca aricii isi parasesc ascunzatoarea in care au hibernat si se arata din nou oamenilor.
Iar aceasta Zi a Ariciului a continuat sa fie sarbatorita de multe popoare europene, ba chiar a fost si “exportata” pe celalalt mal al Oceanului Atlantic. Numai ca, neavand astfel de mamifere insectivore, americanii au adaptat Ziua Ariciului, alegand marmota ca animal reprezentativ si sarbatorind astfel, an de an, Ziua Marmotei.
Un mic ghem, viu, acoperit cu o multime de tepi. Botic ascutit, ochi scanteietori. Acesta este ariciul, unul dintre cele mai indragite animale - personaj in basmele multor popoare, erou de desene animate.
Denumit stiintific Erinaceus europaeus, ariciul comun este originar din Europa, dar a fost introdus si in Noua Zeelanda. De asemenea, rude ale ariciului comun traiesc si in alte zone, pe diverse habitate (de la dunele de nisip, pana chiar si in gradinile de la marginea oraselor), hibernand intre patru si sase luni pe an. Ariciul este un animal insectivor care, pe langa insecte, mai mananca rame, paianjeni si melci limacsi. Iar daca majoritatea insectivorelor fug la primul semn de pericol, ariciul reactioneaza intr-un mod cu totul aparte. Avand spatele acoperit cu aproape 6.000 de tepi ascutiti, ariciul se ghemuieste ca o minge atunci cand este amenintat si isi zbarleste tepii, protejandu-se astfel impotriva majoritatii pradatorilor.
In salbaticie, aricii traiesc in zone intinse din Europa, Asia, Africa si Noua Zeelanda, dar nu si pe cele doua continente americane. Chiar daca nu exista arici nativi in America, iubitorii acestor insectivore si-i pot procura din magazinele de specialitate, dar numai in anumite state! In alte state ale S.U.A., dar si in cateva provincii canadiene, este ilegal sa detii un arici ca animal de companie. Iar daca vrei neaparat sa il cresti intr-un spatiu natural, ai nevoie de o licenta! Astfel de restrictii nu exista, insa, in Europa, ariciul de pe continentul nostru fiind considerat ca apartinand rasei comune.
Cele mai adaptabile la viata de animal de companie sunt exemplarele de arici alb pantecos, algerian, indian (ultimele doua avand urechi lungi) si cele din rasa numita arici “cu patru degete”.
Tepii care il fac atat de usor de recunoscut pe arici nu sunt veninosi (ca la alte specii) si nici atat de neplacuti ca ai porcului spinos, de exemplu, dar ii asigura micutului insectivor o protectie foarte eficienta impotriva pradatorilor, singurele atacuri cu sanse de reusita avand loc noaptea sau prin surprindere. De aceea, printre putinii dusmani naturali ai ariciului se numara bufnitele si dihorii. Pentru aricii care traiesc in padurile sau culturile traversate de sosele, alti dusmani (fara voie) sunt soferii neatenti, multe exemplare tepoase sfarsind sub rotile masinilor care trec in viteza.
Aricii evita sa iasa la plimbare ziua, preferand sa se ascunda prin locuri retrase si amanand masa dupa lasarea intunericului. Noaptea, aricii pornesc sa isi caute hrana preferata: diverse specii de insecte, rame, anumiti melci si o multime de viermisori. Pentru ca acest “meniu” este alcatuit, in majoritate, din daunatori ai culturilor, fermierii si gradinarii ii apreciaza pe arici si incearca sa ii determine sa le “viziteze” proprietatea, momindu-i cu mancare. Numai ca, din pacate, nu toti oamenii stiu ca aricii au o intoleranta la lactoza, consumul de lapte (sau de derivati ai acestuia) facandu-le mult rau vanatorilor teposi de insecte. In schimb, mancarea pentru caini sau pisici este mult mai pe placul aricilor, chiar daca - pentru nevoile acestora - este prea bogata in grasimi si prea saraca in proteina.
Asa ca, daca vreti sa atrageti un arici la voi in gradina, incercati cu produse fara lapte, in cantitati mici, astfel incat sa-si poata potoli foamea cu insectele care va deranjeaza (un arici mananca, in fiecare noapte, peste 200 de grame de daunatori). Atentie, insa! Chiar daca aricii sunt imuni la multe dintre otravuri si la majoritatea insecticidelor, viata lor poate fi pusa in pericol cand se hranesc in culturile tratate, inghitirea unor vietati pline de insecticid putandu-le cauza moartea.
Viata ariciului este, de altfel, destul de scurta. In libertate, exemplarele din speciile mici traiesc intre doi si patru ani, putand ajunge la 6-7 ani doar in captivitate. Aricii din rasele mai mari traiesc intre patru si sapte ani in salbaticie, speranta lor de viata crescand destul de mult daca sunt ingrijiti in captivitate. Un record de longevitate a fost consemnat la o ferma franceza, unde un arici a trait 17 ani! Iar daca ar exista spitale pentru arici, numarul pacientilor acestora ar fi foarte mare, din cauza maladiilor de care pot suferi: cancer (in special tumori ale pielii), boli ale inimii si ficatului si asa numitul “sindrom al ariciului sovaielnic” (o boala care afecteaza controlul muschilor si care duce la un mers nesigur, impleticit).
Cand vin pe lume, micii pui de arici sunt - de obicei - trei sau patru frati, nascuti dupa o perioada de gestatie care, de la o rasa la alta, poate fi intre 40 si 58 de zile. Puii se nasc cu tepi, mai scurti si mai putin ascutiti, pe care urmeaza sa ii schimbe cu cei de maturi, dupa primul an de viata. Un exemplar matur cantareste in jur de un kilogram si are o lungine de 20 - 30 de centimetri.
Foarte apreciat ca dusman al insectelor, ariciul a fost introdus tocmai datorita acestei calitati in Noua Zeelanda si in Scotia. Nu dupa mult timp, insa, s-a transformat el insusi intr-un mic daunator. Cum? Avand atat de putini dusmani naturali, aricii s-au inmultit foarte repede si au ajuns sa consume mult mai multe insecte decat se estimase initial, atunci cand au fost adusi tocmai in acest scop. In consecinta, hrana devenind insuficienta, aricii au inceput sa-si diversifice meniul, consumand si alte “delicatese”, printre care ouale pasarilor de balta. Dar acest accident de adaptare a fost doar un rezultat nefericit al studierii insuficiente a tuturor implicatiilor naturalizarii. Aprecierea si simpatia de care s-au bucurat dintotdeauna aricii sunt foarte vechi: romanii chiar sarbatoreau, pe 2 februarie, Ziua Ariciului. Era data la care se credea ca aricii isi parasesc ascunzatoarea in care au hibernat si se arata din nou oamenilor.
Iar aceasta Zi a Ariciului a continuat sa fie sarbatorita de multe popoare europene, ba chiar a fost si “exportata” pe celalalt mal al Oceanului Atlantic. Numai ca, neavand astfel de mamifere insectivore, americanii au adaptat Ziua Ariciului, alegand marmota ca animal reprezentativ si sarbatorind astfel, an de an, Ziua Marmotei.
marți, martie 31, 2009
Un arici mananca o banana si sughita
http://www.libertatea.ro/stire/un-porc-spinos-mananca-o-banana-si-sughite-234934.html
Un pui de arici care a rămas singur după ce mama lui a fost călcată de o maşină, a fost adoptat de o familie din Minnesota, SUA.
În filmuleţul ataşat, micuţul mănâncă bucăţele de banană şi sughite de zor. http://www.libertatea.ro/stire/un-porc-spinos-mananca-o-banana-si-sughite-234934.html
Abonați-vă la:
Postări (Atom)